Cultura unui om se formează, în primul rând prin lectură. Mihail Sadoveanu subliniază importanţa lecturii în „Anii de ucenicie”: fiecare pagină a abecedarului lui Ion Creangă era pentru mine un aspect nou, ca o turturică ori ca un colţ de peisaj, şi mi se fixa cu înlesnire în memorie. (…). N-aş putea spune cum şi când anume s-a produs lovitura magică a înţelegerii. Dar ea s-a produs brusc, într-o clipită. Am cetit abecedarul, iar a doua zi am atacat Ursul pâcălit de vulpe, bucata de lectură a lui Ion Creangă. Îndată am cerut colegului meu Darie Petru din clasa a doua ori a treia sa-mi împrumute Ion Tunsu, căpitan de haiduci. Se întâmplase ca tatăl lui Darie să fie amator de basme şi haiduci. Avea un raft de vreo douăzeci de broşuri. Le-am istovit pe toate în cursul vacanţei întâia şi în clasa a doua”.

Pentru scriere s-au folosit diferite materiale-suport: piatra, fildeşul, metalele, lemnul, scoarţa copacilor, tăbliţele de piatră, de lut sau cerate, plăcuţele de bambus, pânza şi mătasea, papirusul, pergamentul. Hârtia a fost descoperită în secolul I e. n. în China. La noi, hârtia a apărut mai întâi în Transilvania, în secolul al XIV- lea, apoi în Moldova şi în Ţara Românească.

Cărţile se scriau de mână, circulau ca manuscrise; de multe ori aveau ornamente bogate şi legături de mare preţ. Tiparul a fost inventat în jurul anului 1440 de către Johannes Gutenberg.

Victor Hugo apreciază apariţia tiparului ca fiind cel mai mare eveniment din istorie: „Pentru că nu se putea păstra amintirea tuturor cuvintelor, oameni au născocit pentru ei scrierea, prin care să-şi redea cuvintele lor”.

În evul mediu, pe lângă obiect de cultură, cartea devenise şi obiect de lux: filele aveau ornamente, majusculele erau împodobite migălos, coperta era confecţionată din metale rare, fin cizelate, şi era împodobită cu pietre preţioase.

În secolul al XII-lea apare în Europa un nou material ca suport pentru scriere: hârtia, deşi fusese descoperită cu aproximativ o mie de ani înainte, de către chinezi.

Gutenberg a folosit literele mobile, confecţionate din metal; literele care formau textul se ungeau cu cerneală, se aşeza hârtia deasupra şi o presă permitea imprimarea lor; foile se tipăreau numai pe o singură parte.

La scurt timp după ce fusese inventat, tiparul este introdus în 1507, în ţara noastră de către călugărul Macarie. El a tipărit la Târgovişte cărţi bisericeşti, Ţara Românească fiind, astfel, prima ţară din această parte a Europei în care au apărut cărţi tipărite.

Cea mai vestită bibliotecă antică a fost Biblioteca din Alexandria ( Egipt). În anul 300 î. Hr. Acolo existau aproape un milion de volume în papirus. În zilele noastre, Biblioteca Congresului din Washington ( S.U.A.) are cel mai mare fond de carte din lume.

Biblioteca Academiei Române a fost înfiinţată în 1867 şi numără în prezent peste opt milioane de volume, fiind una dintre cele mai importante biblioteci din ţară.

Cartea reprezintă :

*    Principalul instrument al cunoaşterii;

*   Oglindă a valorilor spirituale;

*   Mijloc de informare, instruire şi cultură.